Aprilie 2021, STUDENȚI ÎN VIZITĂ LA ARHIVA CAMEREI NOTARILOR PUBLICI BUCUREȘTI

arhiva-eveniment.jpg

Câștigătorii competiției din cadrul Sesiunii anuale de comunicări științifice studențești, cu tema Provocări și perspective legislative naționale, europene și internaționale, organizată de Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu, au vizitat luni, 26 aprilie 2021, Arhiva Camerei Notarilor Publici București. Studenții au fost primiți și însoțiți de doamna dr. Laura Badiu, notar public, Președintele Camerei Notarilor Publici București și de domnul Cosmin Mihailovici, Directorul Direcției de Arhivă a Camerei București.

Cu această ocazie, viitorii juriști au avut ocazia de a consulta o parte dintre elementele valoroase ce compun arhiva Camerei București, cum ar fi Pravila lui Matei Basarab (1652), Codificarea lui Iustinian (1756), Biblia lui Martin Luther (1662), Testamentul Mariei Tănase, acte succesorale referitoare la personalități marcante din istoria României.

Conditiile de depozitare oferite de clădirea de arhivă a Camerei București permit păstrarea în cele mai bune condiții a acestor comori arhivistice precum și a actelor notariale curente, a căror valoare este inestimabilă pentru sistemul de drept românesc și chiar pentru istoria noastră națională.