Atribuțiile notarului public

rolul-notarului-atributii.jpg

Atribuțiile principale ale notarilor publici sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale și de Regulamentul din 2013 de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin ordin al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial nr. 479/01.08.2013. 

Toate actele şi procedurile notariale sunt îndeplinite în acord cu legea. Notarul public cere și acordă lămuriri părţilor asupra conţinutului actelor, spre a se convinge că acestea le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. Notarul public poate refuza îndeplinirea oricărei proceduri în cazul în care conținutul înscrisului prezentat este contrar legii sau bunelor moravuri.

Notarul public îndeplinește următoarele proceduri notariale: 

Actul autentificat de notarul public face dovadă deplină cu privire la identitatea părților, exprimarea consimțământului, semnătura acestora și data înscrisului, constatate de către notarul public prin propriile sale simțuri, cu prilejul autentificării. În vederea autentificării, părțile citesc sau li se citește actul de notar iar apoi confirmă notarului public că au înțeles conținutul acestuia și că cele cuprinse în act exprimă voinţa lor, semnând în fața notarului public.

Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public. Părţile vor primi un duplicat de pe actul original, care are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.

Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă și exigibilă constituie titlul executoriu în condițiile legii.

Pentru protecţia interesului public sau a interesului părţilor, anumite tipuri de acte sunt considerate valabile doar dacă sunt încheiate în formă autentificată de notarul public (ex. vânzarea, schimbul, întreținerea, partajul și ipotecile care au ca obiect imobile, donaţia mobiliară sau imobiliară, convențiile matrimoniale, declaraţia de renunţare la succesiune, declaraţia de renunţare la un drept).

În cadrul procedurii succesorale, cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public eliberează certificatul de moștenitor prin care stabileşte compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului, numărul, calitatea și întinderea drepturilor moştenitorilor şi a legatarilor defunctului. Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă doar numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali.

Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim.

Pentru dezbaterea procedurii succesorale, o persoană interesată se poate adresa oricărui notar public având biroul notarial în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. În cazul moştenirilor succesive, poate fi ales oricare dintre notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă.

Notarul public îndeplinește procedura divorțului și eliberează certificatul de divorț dacă există acordul deplin al soților cu privire la desfacerea căsătoriei și numele purtat ulterior de fiecare dintre soți. În cazul în care soții au copii minori, notarul public poate elibera certificat de divorț doar dacă părinții s-au înțeles cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor după divorţ. În scopul desfacerii căsătoriei din care au rezultat copii minori, notarul public va solicita autorității competente realizarea unei anchete sociale, raportul acesteia fiind atașat la dosarul cauzei.

Competenţa notarului public în procedura divorțului este determinată de locul încheierii căsătoriei sau de locul ultimei locuinţe comune a soţilor. Prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii, dovada acesteia fiind făcută cu actele de identitate din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora sau prin declaraţie autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora.

La data depunerii cererii de divorţ soții pot fi reprezentați prin mandatar cu procură autentică specială, însă exprimarea consimțământului final pentru desfacerea căsătoriei se poate face doar personal.

Certificatul european de moștenitor poate fi emis de notarul public la cererea moștenitorilor legali, a legatarilor sau a executorilor testamentari pentru a face dovada drepturilor lor într-o altă țară membră a Uniunii Europene.

Certificatul european de moștenitor emis de notarul competent se bucură de recunoaștere deplină în toate țările Uniunii Europene.

Legea aplicabilă și competența privind crearea și recunoașterea sau, după caz, acceptarea unui certificat european de moștenitor sunt stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor.  http://data.europa.eu/eli/reg/2012/650/oj)

Prin procedura legalizării copiei, notarul public confirmă exactitatea copiei cu originalul prezentat de solicitant sau aflat în arhiva sa. Copiile legalizate de pe actele din arhiva notarului sunt valabile 6 luni.

Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conţin corecturi, ştersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularităţi, dacă nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul autorităţii care le-a întocmit sau, după caz, semnătura părţilor.

În cazul în care înscrisul este plastifiat, în încheierea de legalizare a copiei se face menţiunea corespunzătoare.

Legalizarea semnaturii traducătorului se poate face numai dacă înscrisul este prezentat notarului public în original sau în copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deţine în arhivă originalul înscrisului.

Traducătorul trebuie să fie autorizat de Ministerul Justiției și semnătura sa pe traducere poate fi legalizată de notarul public dacă se prezintă personal în fața notarului sau dacă şi-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial.

Funcţia de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător.

Notarul public poate certifica anumite fapte pe care le constată personal, prevăzute expres de lege, cum ar fi: faptul că o persoană se află în viaţă, faptul că o persoană se află într-un anumit loc, faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea, faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia,  etapele procedurale ale licitaţiilor, şi/sau rezultatele acestora, rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe sau certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe.

Având o pregătire temeinică, notarul public dă formă și conținut juridic voinței părților. Redactarea înscrisurilor cu conținut juridic se face conform indicațiilor date de părți și cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile operațiunii juridice în care este încadrată solicitarea beneficiarilor serviciului notarial. Actele redactate de notar au un conţinut clar şi cursiv.

Notarul public dă consultații juridice în materie notarială. Notarul public poate acorda consultații juridice orale sau scrise și în alte cauze decât cele pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

La cererea şi cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate declanşa procedura lichidării pasivului succesoral. Lichidarea pasivului succesoral se face de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii. În vederea stabilirii masei succesorale, notarul public realizează inventarul bunurilor defunctului, apoi întocmeşte, în condiţiile legii, tabloul creditorilor.

După definitivarea tabloului creditorilor, notarul public procedează la eliberarea certificatului succesoral de lichidare. În certificatul de moştenitor notarul public va evidenţia în masa succesorală produsul net al lichidării.

Notarul public poate să numească un curator special al moştenirii pentru apărarea drepturilor moştenitorului eventual până la acceptarea acesteia sau dacă succesibilul nu este cunoscut.

Notarul public poate numi un custode dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, găsite cu prilejul inventarului succesoral. Poate fi custode unul dintre succesibili dacă există acordul tuturor celor interesaţi sau, în caz contrar, o altă persoană.

Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.

Prin legalizarea semnăturii, notarul public certifică doar că înscrisul ce i s-a prezentat a fost semnat în fața sa, fără a lua consimțământul părții semnatare cu privire la conținutul documentului.

Notarul public poate da dată certă înscrisurilor sub semnătură privată prezentate de părți, al căror conținut nu este contrar legii şi/sau bunelor moravuri, în vederea opozabilității acestora în fața altor persoane decât celor care le-au întocmit.

Notarul public poate primi în depozit bunuri, înscrisuri şi documente prezentate de părţi, precum şi sume de bani, bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial.

Notarul public poate refuza îndeplinirea acestei proceduri în măsura în care nu dispune de spațiul necesar asigurării păstrării în bune condiții a obiectului depozitului sau în cazul bunurilor cu regim special ce impun condiții speciale de depozitare.

Eliberarea de duplicate se poate face la cererea oricăreia dintre părţi, a reprezentantului legal sau convenţional, a succesorilor acestora, precum şi a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim.

Activitățile fiduciare pot fi desfășurate de notarul public în condiţiile art. 773-791 din Codul civil și a altor dispoziții legale ce reglementează fiducia.

Legalizarea amprentei dispozitivului silvic special de marcat se realizează prin aplicarea pe un singur suport de hârtie corespunzător, care se va păstra în depozitul notarial. Părţilor li se eliberează numai încheierea de legalizare a sigiliului şi cea de primire în depozit.

Aceste acte se întocmesc la cererea părților și se înregistrează zilnic, în ordinea datei. Tabelul protestelor întocmite în săptămâna precedentă se comunică, în prima zi a fiecărei săptămâni, camerei de comerţ şi industrie judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti.

Actele care au dispărut fără a mai fi rămas un exemplar original se reconstituie la cerere, prin încheiere, pe baza acordului părţilor sau, după caz, a succesorilor acestora. Reconstituirea se face de către notarul public la care s-a întocmit actul sau, dacă acestuia i-a încetat calitatea, de către notarul public care a preluat arhiva sau de către cel desemnat în acest scop de către preşedintele Colegiului director al Camerei.

Notarul public eliberează, la cererea părții, încheierea cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în registrul procedurilor succesorale ţinut de Cameră și în registrele naționale de evidenţă succesorală, ca procedură prealabilă pentru dezbaterea în instanță a unei proceduri succesorale.