17 septembrie 2026, Clubul de lectură al Camerei
17 Sep 2026
A trecut vacanța și am reluat întâlnirile noastre în cadrul Clubului de lectură.
Întâlnirea din data de 17 septembrie a fost, înainte de toate, despre „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, cartea propusă de colega noastră Mirela Moise. Mirela ne-a făcut o prezentare extraordinară despre Mircea Eliade omul, despre Mircea Eliade istoricul religiilor, despre savant, despre viața și preocupările lui, despre lucruri mai puțin știute, care ne-au făcut să îl privim dincolo de opera literară și să înțelegem ceva mai mult din personalitatea fascinantă a celui care a scris această carte uriașă.
Colegul nostru Emanuel Gherghinoiu, la rândul său, nu a citit pur și simplu un text despre Noaptea de Sânziene, ci l-a trăit în fața noastră, cu o pasiune și o implicare care au făcut cuvintele să vibreze altfel, deschizând alte perspective asupra romanului și aducând în discuția noastră noi idei și întrebări.
Iar apoi am vorbit cu toții. Despre carte, despre personaje, despre iubire și alegeri, despre destin, despre timpul din care încercăm uneori să evadăm și despre semnele pe lângă care trecem fără să știm întotdeauna să le vedem.
Îi așteptăm pe toți colegii notari la întâlnirile viitoare!