13 iunie 2026, Adunarea Generală a Camerei București

aga-cnpb.jpg

Sâmbătă, 13 iunie 2026, Centrul de Conferințe „Auditorium Pallady” din București a găzduit Adunarea Generală a Camerei Notarilor Publici București, o întâlnire importantă pentru notarii publice din raza de competență a Camerei și un prilej de dialog despre proiectele, preocupările și direcțiile profesiei. În cadrul lucrărilor, a fost prezentat bilanțul activității instituționale din primele șase luni ale anului și au fost discutate principalele proiecte aflate în desfășurare, cu accent pe nevoile actuale ale profesiei notariale și pe soluțiile care pot sprijini activitatea biroului notarial. Dincolo de partea administrativă, întâlnirea a adus în prim-plan implicarea notarilor din cadrul Camerei București în proiecte culturale, editoriale și caritabile — inițiative care arată că profesioniștii nu înseamnă doar rigoare și responsabilitate, ci și solidaritate, cultură și grijă față de comunitate.

Un moment aparte al Adunării Generale l-a constituit lansarea volumului Uzufructul. Evoluție • Actualitate • Perspective, semnat de notarul public Carmen Dima. Evenimentul editorial a fost cu atât mai emoționant cu cât autoarea a ales să doneze integral drepturile de autor către proiectul caritabil derulat luna aceasta la Fundația „Notar de București”, dedicat copiilor hipoacuzici.